"Sfantul Ardealului"
Avea o putere de sintezã
deosebitã, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna
esentialul într-o chestiune. Cînd îi puneai o problemã, el imediat avea
rãspunsul. Si de la el au rãmas si cuvinte scrise, în manuscrisele lui.
De pildã, cînd l-am întîlnit eu pentru prima datã, mi-a si spus un
cuvînt, o formulã. Zice: "Mã, nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti
din mãnãstire se mîntuiesc". Deci avea o posibilitate de a formula ceva.
"Nici abuzul, nici refuzul"
In legãturã cu sexualitatea în familie, Pãrintele Arsenie zicea: "Nici abuzul, nici refuzul".
"Cu mine de douã ori trebuie sã se întâlneascã omul…"
Pãrintele zicea cã de douã ori
trebuia sã se întîlneascã omul cu el: o datã cînd îi spune si a doua
oarã la moarte, sãi spunã dacã a fãcut ce ia spus. Foarte corect! Ce
rost are sã meargã cum merg unii cã sãi spunã unul, cã sãi spunã
altul, cã un cuvînt de folos, cã nu stiu ce… siapoi adunã la cuvinte de
folos si nu împlineste nimic!
"Cine face curte nu face carte"
Pãrintele Arsenie zicea: "Cine face curte nu face carte".
"Nasteti-vã sfinti!"
Parintele
Arsenie îi îndemna pe oameni sã nascã sfinti. Bineînteles cã pentru a
naste sfinti trebuie sã fi sfînt sau trebuie sã tragi de tine spre
idealul sfinteniei. Si cînd începem sã ne ocupãm de noi însine, putem sã
ne cunoastem, sã aflãm negativele noastre, sã cunoastem încãrcãtura
datã de altii si pusã în noi, s-o rezolvãm, dar aceasta cere timp si
ostenealã.
"Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!"
E un cuvînt care meritã sã fie
stiut si urmat, el putînd fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la
ei însisi, tuturor celor care vreau sã braveze si nu se gîndesc la
urmãrile pe care le pot avea, spre rãul lor, niste atitudini care nu
sunt destul de bine gîndite si controlate. Sã luãm deci aminte la
cuvîntul de mai sus si sã-l împlinim în cele douã laturi ale lui.
"Conceptia de viatã crestinã"
Cîtã o avem, ne statorniceste în
gîndul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a îndumnezeii
firea, prin harul si îndurãrile si iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
Tocmai de aceea folosim si resursele firesti cîte le avem la îndemînã,
aerul, aerul bun, hrana rationalã, somnul si energia vitalã, pe care nu
vrem sã o risipim pe plãceri, ci vrem s-o canalizãm spre binele nostru
material si spiritual. Asa dorea pãrintele Arsenie, care a formulat
îndreptarul de viatã, pe care l-a predat tinerilor si oricui care vrea
sã ia aminte la el.
"În mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã"
Asa obisnuia sã spunã pãrintele
Arsenie, care urmãrea pentru oameni o minte dreaptã si lucruri drepte si
îndreptate de mintea cea bunã. Valoarea acestui cuvînt o intuiesc toti
cei ce îl aud, si asta se întîmplã des, cãci noi îl aducem înaintea
vizitatorilor si închinãtorilor nostri, mai ales atunci cînd au prilejul
sã vadã o picturã a pãrintelui Arsenie reprezentînd Adormirea Maicii
Domnului, picturã în fata cãreia se opresc cu admiratie multi dintre cei
ce viziteazã Mãnãstirea Brîncoveanu de la Sîmbãta. Mintea se strîmbã în
urma patimilor si se îndreaptã pe mãsura curãtirii de patimi. Cînd
mintea se îndreaptã, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele. "In
mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã". Asta le place la multi, am
bãgat de seamã cã le place. Cînd le spun cã Pãrintele a zis cã "în
mintea strîmbã si lucrul drept se strîmbã", oamenii rîd în general. De
ce rîd? Pentru cã îsi dau seama cã asa e. Numai cã e greu sã stii cînd
ti-e mintea strîmbã.
"Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã"
Cea mai lungã cale este calea care
duce de la urechi la inimã, adicã de la informatie la convingere.
Oameni de informatie religioasã sunt mai multi decît cei ce au
convingeri religioase. E necesarã si informatia, care adeseori se face
prin auzire. Dar a rãmîne la informatie înseamnã doar a fi la începutul
drumului "la urechi". Pînã la inimã mai e o cale lungã, "cea mai lungã
cale".
"Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse"
Cuvîntul acesta ne aduce aminte de
un cuvînt asemãnãtor, cu circulatie mai ales în lumea din Apus: "Un
sfînt trist este un trist sfînt". Pãrintele a fost întotdeauna pentru
optimism, pentru bucurie, credinta noastrã fiind "izvor de bucurie",
crestinismul fiind "religia bucuriei". Domnul Hristos le-a spus
ucenicilor Sãi :"Acestea vi le spun ca bucuria Mea sã fie întru voi si
ca bucuria voastrã sã fie deplinã" (Ioan 15, 11).
"Bobul lui se preschimbã în tãciune, iar el se crede grîu nedreptãtit"
Asa caracteriza pãrintele Arsenie
pe omul care se abate de la cele bune si care nu cautã si nu primeste
îndreptarea, ci îsi explicã el mai bine cele pentru sine condamnînd pe
cei ce vreau sã-l îndrepte. }nceputul oricãrei îndreptãri este sã-tI
recunosti greseala. "Cînd greseala s-a fãcut în tine asezare sI adevãr" –
cînd o ai ca drepindere si o mai si justifici – atunci "nu mai e
gresealã ci e pãcat de moarte". }ntr-o astfel de situatie, cel ce se
crede a fi drept, fãrã sã si fie de fapt, nu mai e bob de grîu, ci doar
tãciune.
"Mustrarea învinge, dar nu convinge"
Este si aceasta o cugetare la care
e bine sã luãm aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea,
ca constrîngere, doar învinge, însã de convins nu convinge. De la
învingere pînã la convingere e o cale lungã; poate tot atît de lungã cît
cea de la informatie la convingere, cît cea de la urechi la inimã.
"Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decît iubirea celui mai mare sfînt fatã Dumnezeu"
Pãrintele Arsenie a zis o vorbã cât lumea asta de mare
– ba mai mare decât lumea asta! –, si anume o zis asa: "Iubirea lui
Dumnezeu fatã de cel mai mare pãcãtos îi mai mare decât iubirea celui
mai mare sfânt fatã de Dumnezeu”. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu,
cât ar fi sfântul de mare, cât iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pãcãtos;
si-l asteaptã; si vrea sã-l primeascã; si aleargã înaintea lui, dupã
cum citim în pilda cu fiul risipitor, unde se spune cã tatãl nu l-a
asteptat pe fiul care se întorcea; l-a asteptat într-un fel, dar când
l-a vãzut cã vine nu l-a mai tinut locul: a alergat înaintea lui, ca
sã-l primeascã, sã-l îmbrãtiseze, sã-l sãrute, sã-l ajute, sã-l aseze
iarãsi în starea din care a plecat. Pentru cã din inima lui fiul n-a
plecat niciodatã! El a rãmas în inima tatãlui asa cum rãmânem noi în
inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în
inima Maicii Domnului, oricât de depãrtati am fi, oricâte rele am face.
Pânã trãim în aceastã viatã Dumnezeu nu ne pãrãseste. Noi putem sã
pãrãsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate sã ne pãrãseascã pe noi.
Cu o astfel de afirmatie, pãrintele ne
dã încredere în bunãtatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu fatã de
noi, pãcãtosii, cãci se afirmã si în rugãciunile de dezlegare ale
sfintei noastre Biserici, cã mila lui Dumnezeu este tot atît de mare,
tot atît de infinitã, cum este de infinitã si mãrirea Lui, de vreme ce
se spune: "Cã precum este mãrirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvîntul
spus de pãrintele Arsenie, în formularea de mai sus, ne aduce aminte si
de ceea ce spune Psalmistul, prin cuvintele acestea: "Cît e de sus cerul
deasupra pãmîntului atît de mare e bunãtatea Lui (a lui Dumnezeu) spre
cei ce se tem de Dînsul. Cît de departe e Rãsãritul de Apus, atîta a
depãrtat El de noi fãrãdelegile noastre. Cum miluieste un tatã pe copiii
sãI, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dînsul" (Ps. 102, 10-13).
"Ajutati-mã sã vã pot ajuta"
Asta înseamnã cã nu cel care vrea
sã te ajute te ajutã cel mai mult, ci tu esti cel care potI sã fi
ajutat. Dacã esti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de lîngã tine
si omul superior tie; dar dacã nu-l recunosti superior, ba, dimpotrivã,
îl judeci si-l calci în picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru cã
omul este fiinta care poate zice nu, si zice nu!
"Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate"
Zice pãrintele Arsenie Boca referindu-se la trup, "fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate".
"Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã"
Zicea Pãrintele Arsenie: "Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã".
"Să ai întelegere fatã de neputinta omeneasca"